Implantologie Dentara

Implantul dentar vine in ajutorul pacientilor pentru a reface dantura si zambetul prin lucrari fixe sau ancorate pentru orice varsta. Specialistii nostri va vor ajuta sa zambiti cu incredere si sa mancati fara teama.

Implantologie Dentara

Implantul dentar: un ghid complet

Introducere

Ați pierdut un dinte, sau chiar mai mulți? 

I se poate întâmpla oricui, în orice moment al vieții. Fie că e vorba de un accident, sau din cauza unor carii ce s-au agravat și au dus într-un final la extragerea unui sau mai multor dinți, mulți oameni se confrunta cu problema dinților lipsa. 

Consecințele pierderii dinților sunt multiple și în cazul în care vă gândiți la înlocuirea acestora, implantul dentar este soluția ideală pentru a vă reda capacitatea de a mesteca fără griji. Iar datorită soluțiilor inovatoare din cadrul medicinei dentare, oricine poate beneficia de un implant dentar ce vă rezista pentru tot restul vieții. 

Implant dentar endoosos tip radacina

Cât durează aplicarea unui implant dentar

Durata procedurii variază de la pacient la pacient, și depinde mult de complexitatea cazului.

În urma unei examinări inițiale, medicul chirurg va evalua situația și va putea stabili o prognoză de timp aproximativă. Această examinare inițială constă într-un consult general care va implica investigații radiologice prin raze x și în unele cazuri, scanarea 3D a arcadei. În urma acestor investigații, medicul va decide și pașii următori, precum dacă aveți nevoie sau nu de adiție osoasa. 

Spre exemplu, în cazul în care nu aveți nevoie de nicio procedură adiacenta (ex. adiție osoasa, extracție dentară) întreaga perioadă de tratament poate dura între 3-6 luni, în funcție de pacient.

  • Operația chirurgicală

Presupunând că nu aveți nevoie de nicio procedură premergătoare aplicării implantului dentar (precum adiția de os), puteți trece direct la aplicarea chirurgicală a implantului dentar. Operația în sine poate dura între 30 de minute și o oră per implant, în funcție de dificultatea și complexitatea cazului.

  • Perioada de vindecare

Această perioadă se referă la durata dintre aplicarea implantului dentar și aplicarea dintelui propriu-zis (a coroanei protetice dentare). În funcție de capacitatea individuala a pacientului de a se vindeca, această perioadă poate dura între 4-6 săptămâni până la maxim 12 luni. 

Pe durata acestei perioade, țesutului osos aderă intim de suprafața implantul pentru a-i oferi acestuia stabilitate secundară. Medicul vă va putea chema la clinică pentru consultații periodice pentru a evalua evoluția stadiului de vindecare. 

  • Fixarea coroanei

În funcție de fiecare caz în parte, se poate să fie necesară o intervenție chirurgicala de descoperire a implantului dentar osos. 

Totodată există situații în care este necesară augmentarea gingivală concomitent cu descoperirea implanturilor.

În ultimul rand, procedura finală de fixare a bontului și a coroanei dentare este o procedură de una sau maxim două ore, împărțită în mai multe ședințe de amprenta (digitală sau analogică), probă, aplicarea coroanei protetice.

Implant dentar endoosos tip radacina cu o lucrare protetica aplicata ( coroana) ceramica.

Când este necesară extracția dinților compromiși și înlocuirea lor cu un implant?

Recomandarea noastră este ca pacienții să viziteze clinica dentară în primul moment în care observă o carie sau simt un discomfort. În cazul în care pacienții amână vizita la dentist până în ultimul moment, este posibil ca deteriorarea dentară să fie prea avansată, caz în care dinții nu mai pot fi restaurați. În aceste cazuri se recomanda extracția lor și înlocuirea cu un implant.

Alte situații în care este necesară înlocuirea dinților compromiși cu un implant:

  • În cazul în care ați avut suferit un accident

De multe ori în urma unui accident, dinții sunt cei mai afectați. În unele cazuri nefericite, precum accidentele cu lovitură la nivelul feței, cazuri în care se poate fractura coroana și rădăcina dinților, medicul va recomanda restaurarea dinților afectați prin tratamentul cu implant dentar.

  • În cazul unei infecții care a scăpat de sub control

În primul moment în care observați primele semne (durere, umflătură, sensibilitate la atingere) ale unei infecții puternice, apelați la medicul dentist. Printre simptomele unei infecții extinse se numără dificultăți în masticație, febră, dificultatea de a mușca sau în cazuri mai grave, chiar dificultatea de a continua activitățile normale zilnice. 

În cazul în care o infecție se extinde prea mult, medicul dentist va putea recomanda pe lângă tratamentul de urgență al infecției, extracția dintelui și restaurarea arcadei dentare prin implant dentar. 

  • Costurile de reabilitare a unui dinte sunt prea mari 

În unele situații, lucrările dentare de restaurare pot fi lipsite de predictibilitate și pot necesita multiple ședințe. Aceste aspecte duc la imposibilitatea medicului să garanteze tratamentele și să facă o predicție în ceea ce privește manopera efectuată, dar și asupra costului. Îndepărtarea unei infecții poate necesita un tratament de canal complet și restaurarea ulterioară. 

Dacă vă aflați într-o situație în care aceste proceduri necesită multiple ședințe și tratamentul nu poate fi predictibil, ați putea lua în considerare o extracție dentară și să înlocuiți dintele folosind implantul dentar. În acest caz veți rezolva problema imediat, eliminând infecția și scăpând de dureri.

Primul molar inferior drept, dinte nerestaurabil aspect inainte si dupa efectuarea extractiei dentare cu separatie.

Un caz special reprezintă măselele de minte. În cazul în care acestea sunt compromise, nu se recomandă înlocuirea lor cu un implant deoarece acestea nu afectează masticația sau măselele din jur. 

 Tipuri de implanturi dentare: alege-l pe cel potrivit ție

1. În funcție modul de fixare și formă 

  • Implantul endosteal

Acesta este cel mai comun tip de implant, recunoscut ca și cel mai stabil și natural. Poate avea mai multe forme precum:

  1. Implant de tip rădăcină (care este și cel mai folosit) - Are o formă cilindrică, conică sau trapezoidală. Implantul endorsal este fixat în osul alveolar de unde va susține unul sau mai mulți dinți înlocuiți. 

Implanturile dentare cu striații în formă de șurub sunt cele mai folosite, deoarece imită rădăcina unui dinte natural. 

Imagine cu implantul tip rădăcină cu bont protetic
  1. Implant de tip lamă - Acesta se clasifică printre primele tipuri de implant folosite în trecut, care de se folosește foarte rar în zilele noastre. Ar putea totuși fi adecvat atunci când osul maxilarului este prea îngust pentru aplicarea unui implant de tip rădăcină. 
  1. Un alt tip de implanturi sunt mini-implanturile dentare care sunt foarte subțiri și au o rezistență scăzută. Ele se recomandă doar în cazul spațiilor înguste interdentare (precum dinții incisivi care sunt cei mai înguști) sau în unele cazuri ca și implanturi provizorii, până la plasarea implatului permanent. 
  • Implantul subperiostal

Mult mai rar folosit, implantul subperiostal se fixează pe osului maxilarului, sub gingie, printr-un sistem de plăci metalice și șuruburi de ancorare. Acesta are forma unui cadru metalic și se fixează perfect pe os. Acest tip de implant este folosit în cazul pacienților cu substrat osoas scăzut și în cazul celor care nu pot purta proteze tradiționale. În general, nu este recomandat decât atunci când au fost epuizate resursele convenționale.

  • Implantul transosos 

Utilizat doar în cazul unei atrofieri osoase severe, acest implant se folosește foarte rar. El este remarcabil de stabil fiind inserat printr-o incizie în zona bărbiei, prin osul maxilarului și fixat sub acesta, cu ajutorul unei pacute de metal. Această procedură este foarte complicată și de cele mai multe ori se realizează într-un spital sub supravegherea medicilor anesteziști. 

  • Implantul zigomatic 

Aceste implanturi se realizează doar de către o echipa de chirurgi în cazuri deosebit de speciale. Ele sunt niște implanturi foarte lungi ce se fixează în osul maxilarului superior, cu vârful fixat în oasele pomeților (zigomatice) și sunt alternativa implantului transosos, fiind folosite pentru maxilarul superior. 

Se realizează în cazuri excepționale atunci când osul maxilarului s-a resorbit aproape complet, deoarece oasele zigomatice își păstrează volumul și densitatea de-a lungul timpului. Aceste tipuri de implanturi zigomatice se aplică doar sub anestezie generală.

Se recomandă în general pacienților care nu pot sau nu își doresc să facă adiții osoase complexe deoarece oferă o stabilitate superioară și permite adiționarea pe loc a lucrărilor dentare. 

2. În funcție de preț 

Exista nenumărate tipuri de implanturi dentare pe piață, aparținând diferitor producători, cu o varietate largă de prețuri. Aici prezentăm doar câteva exemple clasificate în 3 categorii:

  • Implanturile Lux

Acestea reprezintă o clasă superioară de implanturi care pot aduce anumite avantaje precum calitățile lor inovatoare, studiile științifice riguroase și un nivel ridicat al standardelor internaționale. Totodată validitatea acestor tipuri de implanturi vine și din faptul că au fost și sunt pionieri pe piață, fiind cei care au pus bazele acestei industrii.

În acest departament putem clasifica implanturile Straumann https://www.straumann.com/ sau Nobel Biocare https://www.nobelbiocare.com/en-int, care sunt si cele mai cunoscute la nivel global. 

https://www.straumann.com/
https://www.nobelbiocare.com/en-int
  • Implanturile Premium

Putem include o varietate largă în această clasă de implanturi, dar câteva exemple reprezentative ar fi Megagen https://www.megagen.ro/ , MIS https://www.mis-implants.com/, Alpha Bio, Bredent, Paltop și Biocon. Acești producători aduc o calitate superioară a materialelor și a tehnologiei la un preț accesibil. 

https://www.megagen.ro/
https://www.mis-implants.com/
  • Implanturile low-cost

Aceste tipuri de implant au un preț și o calitate scăzute față de restul. Acestea nu sunt recomandate pentru că deși nu sunt cu mult mai ieftine decât cele standard, pot afecta integritatea lucrării finale. Acestea pot de asemenea da gres, ori pe perioada tratamentului ori curând după, iar în anumite situații acestea pot necesita chiar și înlocuirea cu un alt implant. Din aceste cauze, pe termen lung implantul poate fi mai scump decât dacă ați fi investit de la bun început într-unul de calitate.  

Implanturile dentare low-cost nu au tratamentul de suprafață corespunzător ca osul să se vindece corect. Acestea nu au o conexiune protetică stabilă cu coroana dentară (complicații frecvente precum deșurubarea lucrării, decimentare și periimplantita - infectia țesuturilor din jurul implantului dentar.).

Punte dentară sau Implant pentru un singur dinte? Avantaje și dezavantaje

Chiar dacă puntea dentara și implantul pentru un singur dinte pot avea rezultate foarte similare vizual, tehnicile specifice fiecărei proceduri sunt foarte diferite. Este foarte important să fiți complet informat înainte de a decide între aceste două soluții. 

Punte dentara structura zirconiu stratificat pe grupul frontal maxilar

Putem compara luând în considerare mai mulți factori precum:

  • Modul de fixare și stabilitate

Implantul dentar arată, se simte și funcționează la fel ca și un dinte normal, fiind fixat în osul alveolar. Datorită acestui mod de fixare, implantul este foarte stabil și poate rezista o viață întreagă.

Puntea dentara pe de altă parte, este folosită pentru a umple spațiul creat de unul sau mai mulți dinți lipsă. Ea se poate sprijinii pe dinții și pe rădăcinile dinților rămași, sau pe două implanturi, iar dinții pe care aceasta se sprijină se numesc dinți de legătură. 

Din păcate, atunci când puntea dentară se sprijină pe dinți sănătoși, medicul dentist va fi nevoit să prepare, să șlefuiască acești dinți, pentru a putea fixa o coroana pe care se va sprijini puntea dentară, sacrificând astfel o bucată semnificativă din dintele sănătos, care poate duce uneori chiar și la îndepărtarea nervului dintelui. 

  • Timp 

Atunci când vine vorba de timp și cost, puntea dentară necesită mai puține ședințe. Pentru un implant dentar este nevoie de mai multe vizite la cabinetul medicul dentist (cel puțin 3) iar durata totală a tratamentului este de minim 3 luni. 

Procedura necesară punții dentare este mult mai simpla și nu necesita intervenție chirurgicala - ea poate fi finalizata într-o săptămână sau doua. 

  • Cost

În cele mai multe cazuri, costul reprezintă un factor decisiv atunci când pacienții aleg între un implant dentar și o punte dentară. 

Costul unei punți dentare este mult mai redus decât costul unui implant dentar, și pentru că durata tratamentului este și ea mult mai scurtă și nu necesită multe vizite la cabinet, puteți salva mulți bani pe care altfel i-ați cheltui pentru plata manoperei și a materialelor utilizate.

Cu toate acestea, trebuie să aveți în vedere că un implant dentar este foarte rezistent și are o rata de eșec aproape inexistenta. Puntea dentară cel mai probabil va trebui înlocuită la un moment dat în viață și are o rata de succes mult scăzută față de un implant dentar. Totodată puntea dentară necesită includerea a cel puțin doi dinți adiacenti celui lipsa, dinți care pot fi integri și vor fi devitalizati în acest scop.

Deși aceasta este inițial mai ieftină, pe termen lung prețul ar putea fi mai scăzut pentru un implant dentar. 

  • Rezistența în timp

Precum am menționat anterior, implantul dentar are o rată foarte scăzută de eșec, și de obicei rezistă pe durata întregii vieți a pacientului. Deoarece în majoritatea cazurilor puntea se sprijină pe dinți sănătoși, asta înseamnă că în cazul în care aceștia se cariază și au nevoie de plombare sau de tratament de canal, puntea este compromisă și trebuie înlocuită. 

  • Menținere

Implantul dentar se comportă exact la fel ca un dinte normal, iar rutina recomandată de menținere și igienizare este identică celei folosite zilnic pentru un dinte normal. Pe de altă parte, puntea dentară va avea nevoie de o igienă sporită, și ață dentară specializată care vă va proteja de acumularea de bacterii care pot duce la iritații și afecțiuni gingivale. 

Atunci când vă confruntați cu decizia de a alege între o punte dentară și un implant dentar, aveți grijă să luați în considerare toți factorii pe care vi i-am prezentat și să nu luați decizii pripite.  

Proteza fixă pe 4 implanturi - dinți ficși în 24 de ore

În cazul în care toți dinții de pe maxilarul superior sau inferior lipsesc sau sunt nerestaurabili, cea mai simpla și corectă soluție este proteza fixă pe patru implanturi. Aceasta este metoda ideală ce poate reda rapid o dantură completă pacientului. 

Atunci când dinții sunt extrași, osul mandibulei se retrage, din cauză că nu mai are nicio funcție, și nu mai este stimulat prin masticație. Această retragere are consecințe vizuale, estetice, creând un aspect îmbătrânit. Odată cu introducerea implanturilor, osul este din nou stimulat și se împiedică pierderea suportului facial.

Aspect clinic preoperator - dinti nerestaurabili
Aspect clinic postoperator dupa aplicarea lucrarii definitive fixe insurubata din zirconiu stratificat maxilara all-on-four (4 implante dentare Anyridge)
  • Lucrări dentare fixe

Protezele fixe înlocuiesc atât dinții lipsă cât și gingiile, și arată și sunt folosite exact ca și dinții naturali. Proteza este cimentată sau înșurubată pe implanturi, având o rezistență și stabilitate ridicată. 

Ea poate fi decimentata/deșurubată și dată jos doar de către medicul dentist pentru igienizarea periodica. 

Aspect clinic preoperator: unitatile dentare sunt nerestaurabile cu infectii multiple.
Se decide refacerea cu lucrari dentare sustinute de implanturi dentare all-on-six ( Megagen Anyone) maxilar si all-on-six mandibular (Megagen Anyone)
Lucrarea fixa superioara este realizata din zirconiu stratificat, cea inferioara este metalo-compozit.
Aspect clinic postoperator si imagistic postoperator.
  • Proteze mobile (tip overdenture)

Protezele mobile permit igienizare de către pacient. Ele sunt comode, nu se mișcă și de obicei sunt mai ușor acceptate de pacienți. 

Aceste proteze pot fi scoase în fiecare seară, igienizate și apoi reatașate cu ușurință. Cu ajutorul lor, pacientul poate duce o viață normală, fară teama că proteza va cădea în timp ce mestecă, vorbește, sau strănută, precum în cazul protezelor dentare obișnuite. 

Există 3 tipuri de proteze mobile în funcție de modul de fixare:

  1. Pe capse - sistemul de prindere în formă de bilă plasat pe implant se potrivește în lăcașul din proteza
  2. Cu bara - se folosește o bară de metal pentru a uni implanturile și a le consolida, aceasta îmbinându-se apoi cu proteza.
  3. Cu telescoape - telescoapele metalice sunt fixate pe implant (telescopul principal) și pe proteză (telescopul secundar), iar apoi se îmbină unul cu celălalt pentru o fixare stabilă

În ce cazuri este necesară adiția (grefarea) osoasă?

În urma unei extracții dentare, osul maxilarului sau mandibulei nu-și mai servește scopul de a susține dinții și începe să se resoarbă în scurt timp. Acest proces este destul de rapid în primul an (aproximativ 25%), iar apoi încetinește. După 3 ani de la extracție, osul poate fi resorbit în proporție de până la 60%, iar în acest caz implantul dentar nu mai poate fi aplicat în mod convențional. 

Pentru a mări volumul osului, și pentru a creea un spațiu suficient pentru introducerea și stabilizarea implantului dentar, este nevoie de o adiție (grefare) osoasa. Această procedură este folosită frecvent de medici și nu este dureroasă deoarece se realizează sub anestezie locală. 

Grefa osoasa autologa tip Khoury mandiulara pentru augmentarea laterala in vederea protezarii pe implante, aspect clinic intraoperator.

Grefele osoase se împart în mai multe categorii în funcție de proveniență:

  • Autogrefa 

Aceasta este recoltată prin grefarea osului din propriul organism al pacientului. În acest caz, medicul va recolta os de la nivelul zonelor neafectate de resorbție (unghiul mandibulei, tuberozitate maxilară, bărbie) și îl va utiliza în zona de interes.

Deoarece blocul osos este recoltat din propriul organism, nu există niciun risc de respingere sau infecție.

Un alt avantaj al acestei grefe este că aduce un aport de celule osoase vii care ajută la o regenerare mai rapidă a zonei afectate.

  • Alogrefa (os preluat de la o altă persoană) - din biobanci special concepute în acest sens. 

Avantajele acestei grefe este disponibilitatea crescută, aport de material viabil. Dezavantajele includ posibilitatea de transmisie a unor boli (risc foarte scăzut).

  • Xenogrefa (os de proveniență animală, de obicei bovină). 

Deoarece grefa este curățată de orice urmă de țesut înafară de cel osos, aceasta este recunoscută de organism ca os uman. În timp este resorbită și înlocuită cu propriul țesut osos.

În urma operației de adiție osoasă veți observa câteva umflături și vânătăi și veți simți un anumit disconfort. Aceaste efecte sunt complet normale, și vor trece în câteva zile. Durerea de asemenea poate fi ținută ușor sub control cu medicamente. 

Cât durează perioada de vindecare?

Depinde mult de la pacient la pacient. Chiar dacă senzația de disconfort va dispărea în maxim 2 săptămâni, poate dura între 3 și 10 luni ca noul țesut osos să fie suficient de stabil cât să poată susține un implant. 

De aceea medicul dvs. vă va chema la cabinet pentru consultații periodice în care va verifica evoluția vindecării osul și dacă acesta este suficient de rezistent. 

Contraindicații implant dentar

În general, implantul dentar este o procedură sigură și eficientă ce ajută pacienții să își recapete nu doar capacitatea de a mesteca în mod corect, dar și încrederea în sine și posibilitatea de a-și îmbunătății viață socială. 

Cu toate acestea, există anumite cazuri în care implantul dentar nu este recomandat sau nu poate fi inserat. 

  1. Situații care pot fi ușor rezolvate și sunt temporare:

Aceste situații sunt trecătoare sau pot fi ușor rezolvate, dar întârzie posibilitatea de a beneficia de un implant dentar:

  • Alergia la unul dintre materialele din care este făcut implantul dentar. Deși această situație este rară, impactul este sever, de aceea este imperativ să avem acest lucru în vedere și să optăm pentru materialele potrivite fiecărui pacient. 
  • În cazul sarcinii sau a lăuziei nu se recomandă niciun fel această intervenție chirurgicală, nefiind considerată o urgentă medicală, de aceea se așteaptă până la naștere și după întreruperea lactației pentru a începe procedura.
  • Vârsta este și ea un factor important, deoarece implantul dentar este nu este recomandat pacienților sub 18 ani fiindcă acestea sunt încă în creștere. 
  1. Contraindicații care țin de sănătatea generală a pacientului:
  • În cazul bolilor de inimă, pacienții trebuie sa fie sub atenta supraveghere a unui medic cardiolog, împreună cu care medicii noștri vă vor recomanda acest tratament. Avizul medicului cardiolog este obligatoriu în astfel de cazuri.Pacienții ce suferă de boli osoase precum osteomalacia, osteogeneza imperfecta, boala Paget, sindromul oaselor fragile, reumatismul articular acut, insuficienta osoasa sau osteoporoza se încadrează și ei în grupul celor cărora nu le este indicat implantul dentar în majoritatea cazurilor. 
  • În acest grup se încadrează de asemenea pacienții ce suferă de boli grave precum cancerul (excepție fac pacienții în remisie sau cu răspuns bun la tratament și cu avizul medicului oncolog), diabetul necontrolat, HIV, tuberculoza, etc 

În cazul în care știți că suferiți de o boala grava, ați trecut printr-o operație chirurgicala recenta sau aveți anumite alergii, discutați cu medicul chirurg pentru a stabili împreună cea mai bună cale de a vă continua tratamentul dentar. 

Etapele intervenției de la A la Z

  1. Consultația inițială

În timpul consultației inițiale, medicul dentist vă va indica o radiografie sau un computer tomograf,și va lua un mulaj al dintilor împreună cu un set standard de poze. De asemenea, poate fi necesar să consultați unii specialiști, inclusiv:

  • Medic ORL
  • Chirurg maxilo-facial
  • Medic ortodont
  • Parodontolog

Medicul vă va examina cu atenție istoricul medical și dumneavoastră va trebui să îl informați în cazul în care aveți vreo afecțiune medicală care ar putea afecta rezultatul procedurii. Dacă aveți vreo afecțiune gingivala, atunci aceasta va fi mai întâi tratată înainte de a începe procesul de implant dentar. Dacă sunteți perfect sănătos, atunci medicul dentist va dezvolta un plan de tratament cu implant dentar care este special adaptat nevoilor dumneavoastră.

Aspect imagistic postoperator dupa augmentarea bilaterala prin sinus-lift extern si aplicarea a 6 implanturi dentare Megagen Anyone maxilar si 6 implanturi MIS mandibular.

În cazul în care sunteți fumător, este obligatoriu să renunțați la fumat pe durata etapelor de aplicare a unui implant dentar pentru cele mai bune rezultate.

În continuare, medicul dvs. va stabili dacă aveți nevoie de o grefă osoasă pentru a vă fixa implantul dentar. În cazul în care adiția osoasa este necesara, atunci vă va anunța la ce să vă așteptați de la această procedură și cum vă va afecta durata tratamentului cu implantului dentar. Veți discuta, de asemenea, costul grefei osoase, precum și costul extracției dentare, costul implantului dentar și a restaurării protetice supraimplantare 

Deși grefele osoase și extracțiile dentare sunt cele mai frecvent necesare proceduri înainte de un implant dentar, nu toată lumea are nevoie de ele. Dacă osul maxilarului are suficient volum pentru a susține implantul, atunci nu ar trebui să aveți nevoie de o grefă. 

  1. Extracțiile dentare

Complexitatea extracției dvs. dentare va depinde de mai mulți factori și poate crește atât costul, cât și durata de timp necesară pentru finalizarea procedurii de implant dentar.

În cazul în care aveți un dinte complet distrus, veți avea nevoie de o intervenție chirurgicală orală pentru a-l îndepărta. Acest lucru se va adăuga la numărul de etape necesare pentru procedura generală.

Aspect clinic al unui dinte cu tesut de granulatie la radacina ce reprezinta infectiacauzata de dinte.
Aspect clinic al unui dinte nerestaurabil care necesita extractie.

Și în cazul în care dintele dumneavoastră este rupt sau deteriorat, este posibil să aveți nevoie de o intervenție chirurgicală orală. 

Dacă aveți nevoie doar de o simplă extracție dentară, atunci vindecarea va fi ușoară și nu veți pierde prea mult timp. Cu toate acestea, cu cât procedura de extracție este mai complexă, cu atât recuperarea și aplicarea implantului dentar va fi mai dificilă. Tipul de anestezie utilizat va afecta de asemenea și timpul de recuperare.

  1. Adiția Osoasă

Grefa osoasă pentru implanturi dentare este necesară doar atunci când osului maxilarului nu are suficient volum pentru a susține implantul. De obicei, osul este luat dintr-o altă parte a corpului și adăugat în osul maxilarului, dar se poate folosi și os de proveniență bovină. Acesta va fi folosit pentru a îngroa osul maxilarului, astfel încât aceasta să poată susține implantul, dar acest pas va crește semnificativ durata necesară procesului de implantare dentară. 

Aspect clinic intraoperator in timpul grefarii osoase prin sinus lift extern.

De obicei, vindecarea grefei osoase durează între 4 și 12 luni și necesită mai multe programări la cabinetul medicului dentist pentru a se asigura că vindecarea progresează satisfăcător.

  1. Fixarea implantului dentar

Când ajungeți la cabinet pentru operația de implant dentar medicul vă va pregăti și vă va explica avantajele, riscurile și complicațiile intervenției chirurgicale. În majoritatea cazurilor se folosește o injecție locală pentru a anestezia zona ce necesită intervenția chirurgicală. 

Medicul va face o incizie în gingie, astfel încât osul maxilarului să fie expus,  apoi va folosi freze speciale tip burghiu de dimensiuni mici pentru a face o osteotomie (gaură în os) sub răcire continuă pentru a nu distruge osul prin căldură (necroză), astfel încât să introducă implantul în osul maxilarului. Cel mai utilizat este implantul dentar din titan medical pentru că acesta este foarte puternic, dar și foarte ușor și organismul îl tolerează foarte bine. 

Aspect clinic dupa aplicarea unui implant dentar la maxilar.

Această procedură poate dura până la două ore și la finalul intervenției se vor aplica și suturi chirurgicale. Va trebui să vă prezentați la cabinet pentru a vă îndepărta suturile într-o săptămână sau două, iar durata de vindecare poate dura până la 6 săptămâni pentru ca incizia să se vindece complet. 

Este obligatoriu să urmați instrucțiunile de îngrijire ale medicului în acest timp, pentru că în caz contrar, implantul dentar poate da greș. Dacă preferați, puteți purta o proteză sau o coroană temporară în timpul procesului de vindecare, la indicația medicului curant.

Aspect clinic inainte de aplicarea coroanei
dupa aplicarea coroanei provizorii imediate
dupa aplicarea coroanei din zirconiu stratificat.

Durerea de după procedura de implant poate fi de obicei gestionată prin utilizarea medicamentelor fără prescripție medicală. Dacă devine prea severă, anunțați rapid medicul dentist.

Veți primi un bont de vindecare pe care să-l purtați timp de aproximativ două săptămâni, deoarece acesta vă asigura că gingiile nu se vor vindeca peste implant. În cazul în care acesta se desprinde, anunțați medicul dentist, astfel încât să puteți reveni pentru a-l reaplica. 

Pe parcursul perioadei de vindecare, va avea loc un proces cunoscut sub numele de osteointegrare.

  1. Osteointegrarea

Osteointegrarea este procesul prin care țesuturile se formează în jurul implantului și îl asimilează în osul alveolar al maxilarului și mandibulei, astfel încât acesta să devină stabil și  fixat complet în os. 

Aspect clinic al grupului frontal maxilar, nerestaurabil
Aspect clinic al grupului frontal maxilar, nerestaurabil
extractia
Implantarea imediata. 

Materialul implantului este biocompatibil, ceea ce înseamnă că organismul nu îl respinge în timpul procesului de vindecare și cu timpul, va deveni o parte integrală a osului maxilar. De obicei, acest proces durează între 3 până la 6 luni pentru maxilarul inferior și până la 7 luni pentru maxilarul superior. 

Fumatul poate duce la eșecul întregului proces, așa că este obligatoriu să renunțați la acest viciu măcar pe această durată. Fumatul scade semnificativ vascularizația de la nivelul țesuturilor și are un efect negativ asupra vindecării acestuia.

  1. Plasarea bontului 

Odată ce gingiile au avut timp să se vindece complet, veți putea reveni la clinică pentru adăugarea bontului pentru implant dentar. Bontul fixează coroana, dar este uneori instalat în același timp cu stâlpul metalic. 

Lucrare protetica din zirconiu monolitic cimentata pe bonturi customizate din titan
Lucrare protetica din zirconiu monolitic cimentata pe bonturi customizate din titan
Lucrare protetica din zirconiu monolitic cimentata pe bonturi customizate hibride (zirconiu)
Lucrare protetica din zirconiu monolitic cimentata pe bonturi customizate hibride (zirconiu)

Deși recuperarea de la instalarea bontului durează de obicei aproximativ 2 săptămâni, fabricarea coroanei permanente poate dura mai mult, așa că în unele cazuri va trebui să purtați o coroană temporară pentru a acoperi spațiul gol și pentru a proteja bontul. 

  1. Plasarea dintelui sau a dinților artificiali 

Amplasarea coroanelor temporare și permanente este ultimul dintre pașii procedurii implantului dentar. Odată ce operația s-a vindecat complet și osteointegrarea este completă, medicul dentist va lua amprentele dinților și a gurii și va folosi aceste amprente pentru a vă fabrica coroana dentara finală. 

Până la finalizarea fabricării veți putea primi o coroană temporară iar apoi veți reveni la clinică pentru ultima dată în cadrul acestui tratament, pentru plasarea coroanei permanente. În această ultimă fază, dintele se va atașa permanent pe bont, iar medicul dentist îl va incimenta sau înșuruba pe stâlp.

Aspect clinic inainte si dupa aplicarea a doua coroane individuale insurubate din Zirconiu Monolitic.

Implantul dentar doare?

Pe scurt, nu! Medicul dentist se va asigura că sunteți cât mai confortabil pe durata întregului proces, și că disconfortul pe care îl simțiți este redus la minim. Pe durata procedurii medicul dentist va folosi o anestezie locală pentru a se asigura că nu simțiți nimic. Totodată medicația antiinflamatorie și antialgica prescrisă ajută foarte mult în managementul postoperator al durerii și al edemului (umflăturii).

  • La ce să vă așteptați pe perioada operației

Primul pas înainte de începerea operației este mereu administrarea anesteziei locale. În anumite cazuri în care operația este mai complicata, se poate administra chiar și anestezia generală. 

Anestezia locală va amorți întrega zonă a operației, așa că procedura nu vă va cauza niciun fel de durere! Veți putea simți presiune pe alocuri, dar în niciun caz durere. 

  • În etapa de vindecare

După operație, este normal să simțiți disconfort și dureri moderate pe o perioadă de maxim 7-10 zile. Intensitatea și durata pe care veți simți durere depinde de tipul procedurii și de capacitatea fiecărui organism de a se vindeca. Aceste dureri pot fi ținute sub control cu ajutorul medicamentelor prescrise de medicul dentist, și după aproximativ 10 zile după operație, vă veți putea relua stilul normal de viață, incluzând activitățile sportive intense. 

Cât costă un implant dentar?

Prețul unui implant dentar variază mult în funcție de anumite criterii:

  • Tipul de implant 

De la implanturile premium până la cele low-cost exista o varietate largă de preturi. Cu toate acestea, implanturile dentare sunt menite să reziste o viață întreagă, așa că sfatul nostru este să investiți într-un implant dentar premium care este mai rezistent și bifează toate normele de siguranță și igienă. 

  • Complexitatea reabilitării orale

Costul unui implant nu include și tratamentul global de restaurare și reabilitare protetica dentara. Pacientul nostru nu achita un implant dentar ci manopera și execuția planului de tratament ce are ca rezultat final reabilitarea estetică, funcțională și masticatorie orala.

Este greu să oferim un estimativ pentru întreagă procedura, dar daca am lua în considerare un implant pentru un singur dinte, fară adiție osoasa, puteți avea ca reper aceste sume pe care le puteti consulta în lista de prețuri .

La aceste prețuri se vor adăuga: prețul investigațiilor necesare înainte de operație, și al altor materiale ce vor fi necesare pe perioada întregii proceduri.

La Prolident, vă asigurăm un tratament de calitate cu prețuri echitabile. Contactați-ne cu încredere pentru a vă face o programare sau cu orice nelămurire, vă stăm la dispoziție. Mai mult decât atât, primul consult va fi mereu gratuit! 

Voi avea dinți pe parcursul vindecării implantelor?

Chiar dacă perioada tratamentului cu implant dentar poate fi de lungă durata, nu e necesar să așteptați ca să vă bucurați de o dantură completă.

Pe perioada vindecării implantelor, aveți mai multe opțiuni temporare precum:

  • Protezele Kemeny -  Acestea arată similar cu protezele obișnuite, doar că sunt parțiale și pot fi folosite și atunci când doar câțiva dinți lipsesc. 
  • Punți dentare temporare - Acestea pot fi fixate pe dinții adiacenți implantului dentar și vor înlocui temporar dintele lipsa. 
  • Coroanele temporare - Deși acestea arată exact ca și un dinte adevărat, ele sunt făcute din materiale compozite de înaltă calitate, și veți fi sfătuit să nu consumați mâncăruri deosebit de dure pe această perioadă.
Aspect clinic al grupului frontal superior pentru care se indica aplicarea de coroane dentare.
In prima faza se aplica coroane dentare PMMA pentru restaurarea imediata a unitatilor dentare si protectia acestora.

Pot implanturile avea complicații?

Implanturile dentare sunt foarte sigure și au o rata de succes de aproximativ 95-99%. Totuși, în anumite cazuri rare, pot apărea anumite complicații după inserarea implanturilor, precum:

  • Descimentarea lucrării
  • Deșurubarea lucrării
  • Fractura implantului
  • Peri-implantita (inflamația gingiei cu pierderea suportului osos)
  • Cum pot preveni aceste complicații? 

Cea mai sigură metodă de a preveni aceste complicații este prin controale periodice, pentru a verifica mușcătura și contactele ocluzale (contactul dintre dinții maxilarului superior și inferior), fapt ce previne majoritatea complicațiilor. Totodată igienizarea profesională periodică ajută la mentenanța și prevenirea complicațiilor infecțioase. 

  • Ce pot face în cazul în care constant o problemă legată de tratamentul cu implanturi dentare? 

Dacă constatați orice problemă legată de o etapă a tratamentului cu implant dentar, apelați medicul dentist, iar acesta vă va îndruma către pașii următori. În cazul în care implantul a dat greș, acesta va fi extras (explantat), și dacă acest lucru este posibil, înlocuit cu un altul nou.

Recuperarea după implant dentar

  • Cât persistă durerea după implant dentar?

Durata de timp pentru care persistă durerea depinde mult de la pacient la pacient, de rezistența organismului și de complexitatea procedurii. 

De exemplu, în cazul unei proceduri simple, fără grefare osoasă, pentru un singur dinte, probabil veți simți un mic disconfort pe durata a maxim 7-10 zile.  În acest caz probabil nu veți avea decât mici umflături și o senzație minimă de durere, pentru care medicul dentist vă va prescrie medicamente antiinflamatoare.  

În cazul unei intervenții complexe, probabil veți simți un disconfort mai puternic, dar acesta va putea fi ținut sub control prin medicamentele prescrise de către medic. După operație, probabil veți fi sfătuit să consumați doar alimente moi, ușor de mestecat, pe o perioadă de 6 săptămâni. 

  • Îngrijirea postoperatorie

Stilul de viață pe care îl urmați poate impacta puternic durata de vindecare. Aveți în vedere faptul că băuturile carbogazoase și alcoolul pot afecta zona operată și pot întârzia vindecarea. De asemenea, evitați pe cât puteți fumatul și mâncărurile prea reci, fierbinți, tari, sau picante. 

În orele ce urmează imediat după operație, încercați să vă odihniți. Nu planificați niciun fel de activitate care implică efort fizic sau psihic major. Evitați condusul și activitățile obositoare precum alergatul, ridicatul de greutăți sau orice alt tip de exercițiu fizic, pentru că aceste activități pot cauza formarea de hematoame de dimensiuni mariși/sau sângerarea plăgii chirurgicale. 

Pentru câteva zile după operație, evitați exercițiile fizice extenuante. Puteți în schimb merge la o plimbare sau să faceți câteva întinderi ușoare pentru a vă dezmorți. În timp ce vă spălați pe dinți, evitați să puneți presiune pe rana, nu atingeți zona cu periuță de dinți sau cu ață dentară. Puteți de asemenea să vă clătiți gura cu apă de gură recomandată de medicul dumneavoastră specific pentru intervenția pe care ați suferit-o.

  • Simptome postoperatorii

E normal ca după operație să observați câteva umflături și vânătăi pe față. Acestea se vor retrage în câteva zile. Dar dacă observați urme de puroi sau faceți febra, contactați urgent medicul dumneavoastră. 

Îngrijirea și întreținerea implanturilor dentare

Îngrijirea implanturilor dentare este aproape la fel că și îngrijirea restului dinților, cu câteva mici diferențe. Implanturile dentare menținute corect pot dura o viață! Din aceasta cauză, aveți mereu grijă să practicați igiena corectă și să vizitați medicul pentru verificările de rutina. 

  • Perierea implanturilor dentare este identică perierii dinților naturali. 

Cu toate acestea, este bine să investiți într-o periuță de dinți cu perii moi, pentru a nu deteriora țesutul moale din jurul implantului, și evitați să folosiți produse abrazive care pot duce la deteriorarea implantului. Eventualele zgârieturi pot de asemenea atrage bacterii nedorite. 

Chiar dacă implantul dentar nu poate dezvolta carii, este foarte important să îl menținem curat. De aceea, perierea dinților de minim doua ori pe zi și folosirea atei dentare sunt obligatorii.  

  • Consultații periodice

Deși implanturile dentare sunt create să dureze o viață, acestea pot dezvolta complicații în cazuri rare. De aceea este important să vizitați medicul dentist periodic, o dată la 6 luni. Medicul dentist va putea asigura că preveniți orice situație neplăcută din timp. 

Intrebari frecvente

Ce sunt implanturile dentare?

Ce avantaje au implanturile dentare față de alte tratamente dentare?

Este dureros să se aplice un implant dentar?

Cât durează procesul de recuperare după aplicarea unui implant dentar?

Cât de mult costă un implant dentar?